Administrație

Despre parc

Turism

       

Noutăţi

Galerie foto

O colecţie de imagini din Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina

Filme

Platoul Vârtoape 

Este situat în partea de nord a Grădiştei de munte, fiind înconjurat aproape în totalitate de ape (la N valea Rea, la sud valea Anineşului, la est valea Mică şi la vest valea Grădiştii). Fundamentul platoului este format din şisturi cristaline peste care sunt aşezate în cea mai mare parte a reliefului actual calcare mezozoice de culoare albă-cenuşie sau negricioasă.

Pe acest strat de calcar, gros în unele locuri de 150 de metri, se dezvoltă forme carstice de suprafaţă şi de adâncime puternic evoluate. Formele carstice de suprafaţă apar pretutindeni şi sunt reprezentate prin doline, ponoare, avenuri, lapiezuri şi izvoare (resurgenţe). Dolinele sunt cele mai răspândite forme carstice şi se observă pe toată suprafaţa platoului, având dimensiuni de la 2-3 metri până la 60 de metri diametru şi adâncirea între 1-25 de metri.

Primăvara platoul se îmbracă cu o mantie albă din ghiocei bogaţi (Leucojum vernum).

 

Pe coastele sudice şi vestice ale platoului se pot observa terase largi pe care au fost găsite numeroase mărturii ale civilizaţiei dacice şi urme ale unei aşezări romane (ziduri cu mortar, cărămizi şi ţigle).

Având în vedere marea diferenţă de nivel (400-450 de metrii) între văile limitrofe şi platoul Vârtoape recomandăm accesul pe drumul din valea Rea unde puteţi folosi traseul tematic „Biodiversitatea Munţilor Şureanu”.

  


© 2009 Administraţia Parcului Natural Gărdiştea Muncelului - Cioclovina | www.gradiste.ro